La doar trei ani de la introducerea sa pe piaţă şi la doi ani de la prima participare, emblematicul Mitsubishi Pajero a inaugurat o serie record de 12 victorii în cel mai dur raliu mondial.
O combinaţie fantastică de curaj ingineresc, abilităţi impecabile de şofat şi strategia inteligentă a echipei... Piatra de temelie a încrederii acordate Mitsubishi Motors Corporation (MMC), care se face remarcat in actuala piaţă vastă a SUV-urilor.
Raliul Dakar este cel mai faimos eveniment auto sportiv de anduranţă de pe planetă, iar cele 12 victorii record ale Mitsubishi Motors, între 1985 şi 2007, au conferit mărcii şi modelului Pajero un statut emblematic în toată lumea.
Invenţia aventurierului francez Thierry Sabine, Raliul Dakar, a prins viaţă în 1978 ca un raliu de mică anvergură pentru entuziaştii francezi de off-road şi s-a dezvoltat rapid într-o afacere multi-naţională, ce a atras producători mondiali de top, din domeniul auto şi moto, dornici să-şi promoveze produsele într-una din cele mai ostile regiuni din lume – Deşertul Sahara.
Pe partea cealaltă a globului, inginerii şi proiectanţii de la MMC urmăreau cu atenţie manifestarea unui nou segment, cel al SUV-urilor life-style.
În 1979 au „testat marea cu degetul” cu Pajero II Concept, iar în mai 1982 au intrat pe o piaţă care era încă în stadiu de formare cu modelul original Pajero, un moştenitor îndepărtat al vehiculului 4WD iniţial al Mitsubishi, modelul PX33 din 1936.
Mitsubishi Motors a luat decizia de a participa la eveniment pentru prima dată în 1983 prin intermediul unei mici echipe franceze organizate de importatorul lor de la vremea respectivă, Sonauto, sub conducerea lui Ullrich Brehmer.
O maşină aproape standard a terminat pe locul 11 in clasamentul general, un debut relativ sfios în mâinile scoţianului Andrew Cowan, care mai târziu ajunge să conducă programul Campionatului Mondial de Raliuri FIA Mitsubishi Ralliart Europe,din atelierele din Anglia.
Echipa a început să dezvolte modelul Pajero pentru competiţii off-road cu sprijinul complet al conducerii din Tokyo, şi a mai durat doar doi ani până la câştigarea raliului Dakar pentru prima dată.
La 22 ianuarie 1985, pilotul francez Patrick Zaniroli şi copilotul său Jean Da Silva au obţinut victoria la punctul de finish tradiţional, la acea vreme din Sénégal, cu un avans de 26 de minute şi 19 secunde faţă de coechipierii Cowan şi Johnstone Syer.
Aceasta a fost piatra de temelie a formidabilei reputaţii pe care Mitsubishi Motors a dezvoltat-o pe piaţa de SUV pe parcursul următoarelor două glorioase decenii de succes mondial, neegalat de altă marcă de SUV până în prezent.
Mitsubishi Motors a devenit un participant nelipsit la Dakar şi în mai multe runde cheie ale Cupei Mondiale FIA pentru Raliuri Cross-Country din 1983 şi până la ultima încercare a echipei la Dakar, în ianuarie 2009.
În semn de apreciere a rădăcinilor 4WD ale Mitsubishi, Sonauto a dezvoltat o versiune pentru raliu a PX33 utilizând motorul Pajero. O maşină a fost înscrisă ca parte a unei echipe de şapte la Raliul Paris-Tunis-Dakar din 1989 şi a terminat pe locul 31 general cu francezul Jean-Pierre Jaussaud.
MMC a aşteptat şapte ani până la obţinerea unui nou succes, într-una din cele mai lungi şi mai solicitante curse la Dakar, organizate de Organizaţia Thierry Sabine (TSO). Evenimentul din 1992 a început la Paris şi s-a încheiat în Cape Town, după traversarea a 11 ţări africane şi a întregului Continent Negru pe lungime.
Fostul pilot de motocicletă Hubert Auriol a depăşit o furtună masivă de nisip şi a ocolit chiar şi un război civil în Ciad, ajungând să fie prima persoană care a câştigat evenimentul pe două şi pe patru roţi, când a pilotat Pajero-ul său prototip Sonauto-Mitsubishi, spre victorie, încoronând un minunat final Mitsubishi 1-2-3, la cel mai ambiţios Dakar de până atunci.
Următorul an a fost rândul lui Bruno Saby şi concetăţeanului său Dominique Serieys să revendice victoria – a treia pentru Mitsubishi – la linia de finish tradiţională din Sénégal.
Nivelul de competitivitate creştea în fiecare an, iar mica echipă, care pleca de la atelierele din Franţa rurală, a început să construiască o reputaţie de excelenţă inginerească şi atenţie la detalii, beneficiind de calitatea şi forţa versiunii de producţie a Mitsubishi Pajero.
Mitsubishi Motors a obţinut victorii consecutive în 1997 şi 1998 cu maşini conduse de Kenjiro Shinozuka şi Jean-Pierre Fontenay. Victoria lui Shino a fost prima din istoria evenimentului, a unui non-european la primul Raliu Dakar care s-a desfăşurat complet în Africa – raliul a început şi s-a încheiat în capitala Sénégalului şi a inclus o zi de odihnă în Agadez, Niger.
Pajero-urile au ocupat primele patru locuri cu ambele ocazii, cu un pilot tânăr şi talentat pe nume Hiroshi Masuoka care a finalizat al patrulea în noul Mitsubishi Challenger/Montero Sport înscris în categoria T2 în 1997. A repetat isprava şi în sezonul următor.
Dakar devenea mai mare cu fiecare an, ca şi număr de înscrieri şi acoperire media globală. Mitsubishi Motors nu a obţinut victorii în următoarele două sezoane, dar începând din 2001 şi până în ianuarie 2007 a avut un remarcabil şir de şapte victorii succesive pentru echipa care pornea din Pont-de-Vaux în centrul Franţei, condusă acum de fostul copilot învingător Dominique Serieys, în urma decesului prematur al lui Brehmer.
Prin intermediul competiţiilor, Mitsubishi Motors Motor Sports (MMSP) şi Mitsubishi Ralliart, diversele evoluţii ale Pajero au devenit inegalabile pe unul din cele mai solicitante şi incitante terenuri de pe planetă.
O echipă ce funcţiona sub supraveghere japoneză şi utilizând inginerie şi expertiză japoneză precum şi know-how-ul logistic al unui mic grup de mecanici şi tehnicieni francezi, a devenit obiectul invidiei lumii sporturilor cu motor.
Jutta Kleinschmidt din Germania a devenit prima femeie care a câştigat vreodată Raliul Dakar, când ea şi copilotul său Andreas Schulz au pus mâna pe victorie în 2001 – ultima dată când evenimentul a implicat traseul tradiţional de la Paris la Dakar.
Masuoka i-a călcat pe urme lui Shinozuka anul următor reclamând a şaptea victorie a Mitsubishi cu francezul Pascal Maimon responsabil cu navigarea şi ghidarea din scaunul copilotului.
Stéphane Peterhansel a devenit cel mai de succes pilot de motocicletă din istoria Dakar-ului cu şase victorii în anii 1990 iar decizia Mitsubishi de a semna un contract cu acest francez a fost o lovitură de maestru. Peterhansel a terminat pe locul doi general într-o maşină-pirat cu motor Mitsubishi în 2000, iar parteneriatul cu copilotul Jean-Paul Cottret a devenit cel mai de succes din istoria Dakar.
Acest duo a ratat un succes inaugural la încheierea evenimentului din 2003 în Sharm El-Sheikh, după ce o problemă legată de suspensii a facilitat o a doua victorie pentru Masuoka şi Schulz...
... Ce maşină! Nou-nouţul Pajero Evo, vehiculul concept de la Salonul Auto 2001 de la Frankfurt transformat în vehicul de curse în deşert – o altă premieră Mitsubishi pentru Raliul Dakar.
Dar Peterhansel a călcat pe urmele lui Auriol în anul următor – devenind a doua persoană care a câştigat şi pe două şi pe patru roţi – cu o victorie convingătoare la Lac Rose în Sénégal, cu Pajero Evolution. Un eveniment care s-a încheiat în arşiţa vest-africană şi a debutat în timpul unei fulguieli în Clermond-Ferrand, accentuând adaptabilitatea completă a vehiculului Mitsubishi Pajero capabil să ofere performanţă în competiţii de top, chiar şi în condiţii meteo extreme.
Un număr impresionant de 595 de concurenţi au luat parte la evenimentul din 2004, iar în 2005 numărul a fost depăşit de cei 688 de participanţi. Peterhansel şi Cottret au câştigat titlul şi au oferit Mitsubishi victoria cu numărul 10 în Pajero Evolution, la un eveniment care a debutat în Barcelona pentru prima dată.
Lisabona a fost locaţia de start pentru Raliul Dakar din 2006, iar Mitsubishi avea să obţină victoria cu numărul 11, după o luptă dură cu rivalii săi, printre înşelătoarele dune de nisip din Mauritania. Fostul schior alpin Luc Alphand a profitat de o serie de greşeli făcute de Peterhansel obţinând singura sa victorie la Dakar, deşi Peterhansel s-a perfecţionat în sezonul următor obţinând a treia sa victorie şi a 12 victorie record pentru Mitsubishi.
Oficialii raliului au fost forţaţi să anuleze evenimentul din 2008, şi s-a luat decizia de a muta întregul traseu al raliului în America de Sud începând cu 2009.
Acest lucru a coincis şi cu o modificare a strategiei corporative a Mitsubishi, trăgându-se cortina peste unul din cele mai de succes parcursuri ale echipei în orice formă a sporturilor globale cu motor, raliuri Cross Country precum Dakar sau WRC, ultimul, după 5 titluri de campionat mondial (4 titluri la piloţi şi un titlu la producători).
Raliul Dakar este considerat încă drept raliul cross-country reprezentativ în calendarul mondial al sporturilor cu motor, atrăgând echipe şi piloţi de top.
Dar indiferent de strădaniile fantastice şi piloţii talentaţi, niciun alt producător nu s-a apropiat măcar de succesele legendare ale Mitsubishi Motors obţinute cu Pajero în acea epocă de aur din istoria Raliului Dakar – şi a sporturilor cu motor.