Mladá Boleslav, 14 iulie 2020 – Automobilele ŠKODA se numără printre cele mai sigure automobile din segmentele din care fac parte. Unul dintre motive este gama largă de sisteme moderne de asistență, multe dintre acestea fiind incluse chiar în echiparea standard. Introducerea noilor sisteme avansate demonstrează încă o dată că ŠKODA nu lasă nimic la voia întâmplării când vine vorba de siguranță și de confortul condusului, deoarece aceste sisteme îi oferă asistență fiabilă celui de la volan, îl avertizează prin semnale vizuale și acustice și intervin activ în situațiile riscante.
ŠKODA OCTAVIA a ridicat din nou ștacheta în clasa sa și în privința siguranței. Aceasta se datorează și sistemelor de asistență, dintre care unele sunt prezentate acum în premieră, odată cu noua generație a celui mai popular model ŠKODA, iar altele au fost optimizate sau extinse cu funcții adiționale. Sistemele dispun de până la 20 de senzori diferiți ce le furnizează unităților de control diferite informații. Astfel, acum este lansat în premieră noul asistent pentru direcție pentru cazurile de urgență, ce ajută șoferul în situația în care sistemul constată riscul iminent de coliziune cu un pieton, un ciclist sau un alt vehicul, sporind asistarea direcției pentru a facilita manevrele de evitare controlate. Asistentul pentru viraje, care este la rândul său nou, poate detecta vehiculele ce vin din sens opus în intersecții atunci când cel de la volan dorește să vireze la stânga, avertizându-l în timp util. Dacă este necesar, automobilul se va opri chiar automat pentru a preveni coliziunea. O altă dotare opțională utilă este sistemul de avertizare la ieșirea din automobil. Acesta detectează bicicliștii și vehiculele care vin din spate, atunci când se deschide o portieră. Senzorul acestui asistent acoperă o arie de 35 de metri. Nou la bord este și asistentul ce avertizează la pericolele locale. Acest sistem alertează automat șoferul în cazul în care în apropiere intervin întreruperi în trafic, ca de pildă dacă automobilul se apropie de capătul unei coloane în ambuteiaj.
Sistemul Area View va fi disponibil din toamnă pentru OCTAVIA și asigură o vedere de ansamblu asupra zonei în care se află mașina, pentru simplificarea manevrelor de parcare, de exemplu. Pentru aceasta, sistemul generează, cu ajutorul a patru camere video, o vedere de 360° a vecinătății mașinii și redă această imagine pe ecranul sistemului de infotainment de la bordul automobilului. Side Assist poate detecta autovehiculele care se apropie din spate sau din unghiul mort, pe o distanță de 70 de metri. Drept urmare, pe interiorul oglinzilor exterioare se va aprinde o lumină de avertizare. Dacă șoferul totuși activează luminile de semnalizare, sistemul intervine activ corectând direcția, pentru a preveni coliziunile la schimbarea benzii pe autostrăzi sau pe șoselele cu două benzi. În oraș, siguranța este sporită de sistemul Front Assist cu funcția predictivă de monitorizare a pietonilor și funcția de protecție a bicicliștilor, asistentul acesta detectând vehiculele din față, precum și vehiculele ce staționează, precum și bicicliștii și pietonii ce se mișcă în fața automobilului dumneavoastră. Front Assist avertizează vizual și acustic și, de asemenea, inițiază frânarea în situațiile critice.
A fost optimizat și Tempomatul adaptiv, ce ajustează automat viteza autoturismului dvs în funcție de autovehiculele din față, la o viteză de deplasare de până la 210 km/h. În versiunea predictivă, sistemul utilizează acum și camera video de pe parbriz, precum și datele sistemului de navigație pentru a ajusta automat viteza la parcursul drumului. Ambele variante dispun de o funcție stop-and-go ce reduce automat viteza automobilelor echipate cu DSG, până la oprire și apoi le repune automat în mișcare într-un interval de 3 secunde. Frânele sunt acționate și la automobilele cu transmisie manuală, dacă șoferul a selectat treapta adecvată și eliberează ambreiajul în timp util înainte de oprire.
Travel Assist oferă un plus de confort și siguranță, combinând diferite funcții ale mai multor sisteme și detectând urgențele medicale. Travel Assist include tempomatul adaptiv predictiv, o variantă optimizată a sistemului de identificare a indicatoarelor de circulație, asistentul adaptiv pentru menținerea benzii de rulare cu capacitatea de recunoaștere a lucrărilor rutiere, asistentul pentru ambuteiaje și Emergency Assist. Când automobilul este în mers, Travel Assist verifică din 15 în 15 secunde dacă șoferul atinge volanul sau dacă e posibil să a pierdut controlul asupra automobilului. Dacă șoferul nu intervine nici în urma unei avertizări, Emergency Assist activează luminile de avarie și oprește automobilul în mod controlat.
Funcția de avertizare la părăsirea neintenționată a benzii de rulare și Front Assist cu funcția City de frânare de urgență sunt dotări standard pentru modelele compacte SCALA și KAMIQ. Funcția de avertizare la părăsirea neintenționată a benzii de rulare folosește camera video din parbriz pentru a detecta delimitările benzilor de rulare și marcajele de pe carosabil. Sistemul avertizează șoferul la schimbarea neintenționată a benzii de rulare și contra-virează automat pentru a mențină automobilul pe banda sa de rulare. Asistentul frontal monitorizează distanța față de autovehiculul din față și avertizează șoferul în cazul riscului de coliziune. Dacă este necesar, sistemul inițiază frânarea automată. Între 5 și 60 km/h, sistemul detectează și bicicliștii și pietonii.
Numeroase sisteme pentru siguranță și numeroși asistenți din clasele auto superioare sunt disponibile opțional. Printre acestea se numără tempomatul adaptiv și Side Assist cu Rear Traffic Alert integrat. Aceste sisteme de asistență ajută șoferul la ieșirea în marșarier de pe un loc de parcare. Asistentul afișează pe ecranul de pe bord obiectele din spatele automobilului și, de asemenea, detectează vehicule care vin din lateral la viteze de până la 70 km/h. Dacă șoferul nu răspunde la avertizările vizuale și acustice, Rear Traffic Alert inițiază frânarea automată de urgență. Asistență la parcare este oferită și de camera video retrovizoare sau de asistentul opțional pentru parcare, ce manevrează automat automobilul pe locurile longitudinale și transversale de parcare, precum și la ieșirea de pe astfel de locuri de parcare. Asistentul integrat pentru manevrare Manoeuvre Assist detectează obstacolele din fața și din spatele automobilului și frânează automat autoturismul, dacă e nevoie. Printre alte funcții utile se numără și detectorul de oboseală, asistentul pentru pornirea în rampă Hill Start Assist și asistentul pentru luminile de drum.