Mitsubishi Motors Corporation (MMC) a început astăzi expedierea noului SUV compact Eclipse Cross către Europa. Noul SUV Coupe va fi comercializat în Europa începând din luna decembrie 2017.
Eclipse Cross îşi va face debutul în primă fază în Europa, urmand ca ulterior să fie disponibil în aproximativ 80 de pieţe din întreaga lume, inclusiv Australia, America de Nord şi Japonia.
Lansarea modelului Eclipse Cross va implica expedierea a circa 50.000 de unităţi în timpul anului fiscal curent (care se încheie la 31.03.2018), iar comercializarea sa în Europa va începe din decembrie 2017 (disponibilitate în funcţie de piaţă).
Produs la fabrica Okazaki a companiei Mitsubishi Motors de lângă Nagoya, Japonia, noul Eclipse Cross completează seria de SUV-uri a MMC, care cuprinde în prezent ASX, Outlander şi produsul reprezentativ din punct de vedere tehnic, Outlander PHEV.
Primul model din noua generatie de modele Mitsubishi, Eclipse Cross combină aspectul atractiv de coupe cu expertiza Mitsubishi Motors legată de SUV & 4WD.
Specificaţii Eclipse Cross pentru piaţa europeană
Dimensiuni (L x l x h, mm): 4405 x 1805 x 1685
Motor: 1,5 L turbo-injecţie directă
Transmisii / tractiune:
6 viteze manuală / 2WD
8 viteze CVT cu Modul Sport / 2WD şi 4WD
Putere (PS/rpm): 163 / 5500
Cuplu (N-m/rpm): 250 / 1800 — 4500