Cea mai nouă creaţie a mărcii SEAT şi-a făcut prima apariţie în cadrul unui eveniment media din Barcelona, în prezenţa a 250 de jurnalişti internaţionali. Noul SEAT Arona va avea debutul public în septembrie, la Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt.
Noul SEAT Arona este al treilea nou model lansat de marca spaniolă în 2017, primele două fiind modelul Leon actualizat şi noua Ibiza. Toate aceste lansări fac parte din cea mai mare ofensivă de modele din istoria mărcii SEAT, alături de Ateca şi de SUV-ul de mari dimensiuni care urmează a fi lansat în 2018. Noul SEAT Arona se integrează perfect în gama SUV, fiind "fratele" mai tânăr al familiei şi îmbinând în manieră marcantă avantajele pe care dimensiunile compacte le oferă în mediul urban, cu calităţile sale de tip crossover, care permit clientului să iasă din oraş şi să meargă chiar şi mult mai departe. De asemenea, SEAT Arona impresionează prin eleganţă, spaţiu generos, caracterul său practic şi confortul oferite atât de luni până vineri, în cotidianul uzual, cât şi în weekendurile aventuroase, când dă dovadă, de asemenea, de robusteţe, sportivitate şi eficienţă. Toate acestea sunt combinate cu siguranţa ridicată şi tehnologia avansată de conectivitate, la un nivel disponibil de regulă doar în segmentele superioare ale pieţei. Dar aceasta nu este încă totul. Modelul beneficiază, de asemenea, de un caracter deosebit de atractiv şi de un design distinctiv, precum şi de numeroase opţiuni pentru personalizare, precum şi de dinamismul ADN-ului sportiv al acestei mărci spaniole rafinate. Modelul Arona, fabricat exclusiv în unitatea cu cel mai mare volum de producţie din Spania, cea din Martorell, va juca un rol cheie pentru SEAT, consolidând marca şi crescând vânzările.
"Noi, cei de la SEAT, suntem foarte tenace. Până în momentul în care SUV-ul de talie mare va ajunge pe piaţă, SEAT va fi lansat în medie câte un nou autovehicul nou la fiecare 6 luni, în 2 ani şi jumătate. SEAT a alocat un total de 900 de milioane euro investiţiilor în cercetare şi dezvoltare pentru modelele Ibiza şi Arona. Aceste investiţii fac parte din investiţiile totale de 3,3 miliarde de euro pentru perioada 2015-2019”, a declarat Luca de Meo, Preşedintele SEAT. "Lansarea comercială a noii Ibiza va avea loc chiar în această lună, iar Arona îşi va avea premiera la Salonul Auto de la Frankfurt."
Noul SEAT Arona este primul model al mărcii din segmentul compact A0 crossover. Acest segment a crescut mult, devenind de patru ori mai mare din 2015 până în prezent.
Dar Arona nu se limitează la o anumită categorie, ci este un exemplu de versatilitate. Datorită dimensiunilor sale compacte şi a sentimentului de siguranţă şi control pe care îl oferă, datorită poziţiei înalte a scaunelor şi a designului modern, acest model este perfect pentru drumurile cotidiene prin oraş, dar nu se teme nici de distracţie şi aventură. Adăugând la toate acestea designul de crossover, Arona nu este o simplă maşină obişnuită, ci merge mult mai departe.
Noul SEAT Arona este conceput pentru cei care caută provocare, distincţie şi funcţionalitate. Pentru cei care ştiu că vârsta este doar un număr, şi nu o măsură a vieţii. Aceasta este maşina care se potriveşte stilului lor de viaţă, atât la oraş, cât şi în afara acestuia, o maşină încărcată cu tehnologie de ultimă oră şi care oferă confort, spaţiu, siguranţă, dinamism, vaste posibilităţi de personalizare şi poate fi adaptată la o multitudine de scopuri de utilizare. Este un automobil la bordul căruia se poate urca cu uşurinţă şi care oferă suficient spaţiu practic, inclusiv pentru bagaje.
Mereu pregătit pentru aventură
În ceea ce priveşte siguranţa pasivă, noul SEAT Arona se ridică la cele mai înalte niveluri, fiind adaptat la mediul tot mai solicitant al vremurilor noastre. "Suntem convinşi că SEAT Arona este răspunsul perfect la cererile actuale ale clienţilor noştri, atât ca ţinută dinamică, precum şi în ceea ce priveşte confortul, siguranţa şi tehnologia de ultimă oră." Redefinim încă o dată standardele segmentului în care intrăm”, spune Dr. Matthias Rabe, Vicepreşedintele mărcii, responsabil pentru Cercetare şi Dezvoltare.
Noul SEAT Arona dispune de toate sistemele de asistenţă şi infotainment pe care le cunoaşteţi şi apreciaţi de la celelalte modele SEAT, precum sistemul de monitorizare a traficului Front Assist, tempomatul adaptiv Adaptive Cruise Control, funcţia Stop&Go (în combinaţie cu ACC şi transmisia DSG), asistentul pentru pornire din rampă Hill-Hold Control, detectorul de oboseală, senzorii pentru ploaie şi lumină, sistemul de frânare Multi-Collision Brake, sistemul de acces şi pornire fără cheie, camera video pentru marșarier, sistem infotainment cu touchscreen premium de 8" şi dispozitivul de încărcare fără cablu cu amplificator de semnal GSM. Arona oferă, de asemenea, funcţiile opţionale Rear Traffic Alert, Blind Spot Detection şi un sistem de asistenţă la parcare pe locurile de parcare paralele şi perpendiculare.
Dimensiuni
SEAT Arona are o lungime de 4.138 mm, cu 79 mm mai mult decât noua Ibiza. Dar diferenţa mare este dată de înălţime, Arona fiind cu 99 mm mai înaltă. Drept rezultat, noua SEAT Arona nu oferă doar o gardă la sol mai ridicată pentru aventurile în off-road, ci, de asemenea, mai mult spaţiu la cap în faţă şi în spate şi, înainte de toate, o capacitate mai mare a portbagajului, care are volumul de 400 de litri. Important este şi şezutul scaunului, care este mai ridicat cu 52 mm şi oferă avantaj dublu: mai întâi, poziţia mai înaltă la volan, pentru o mai bună vizibilitate în trafic şi, în al doilea rând, facilitează accesul în maşină şi coborârea. Scaunele pasagerilor sunt de asemenea cu 62 mm mai înalte. Spaţiul la cap este cu 37 mm mai înalt în faţă şi cu 33 mm în spate. Suspensiile sunt înălţate cu 15 mm, iar parbrizul este poziționat uşor mai vertical decât la Ibiza, pentru a mări spaţiul la interior.
Platforma MQB A0
Cheia îmbunătăţirii majore a spaţiului şi a conduitei dinamice este tehnologia de ultimă oră a Grupului Volkswagen: platforma MQB (Modular Quer Baukasten). Platforma MQB A0 permite o mai mare flexibilitate în producţie, o construcţie mai robustă şi diferite modele, cu tipuri diferite de tehnologie, în acelaşi segment. De asemenea, pe aceeaşi platformă de bază pot fi realizate diferite configurații de ampatament. Investiţiile şi expertiza mărcii SEAT în domeniul cercetării şi dezvoltării au fost direcționate în ultimii ani mai ales spre adaptarea Liniei 1 din cadrul fabricii Martorell, în vederea producţiei noii platforme MQB A0, ceea ce a permis SEAT să fie prima companie a Grupului Volkswagen care a folosit această tehnologie.
Conectare deplină şi stil propriu
În ceea ce priveşte conectivitatea, Arona dispune de Apple Car Play, Android Auto şi Mirror Link. Iar în privinţa sonorizării, noul SEAT Arona oferă sistemul opţional BeatsAudio cu 6 difuzoare premium, un amplificator de 300W cu 8 canale şi un subwoofer în portbagaj.
La fel ca Leon, Ateca şi Ibiza, şi noul SEAT Arona este, oferit în versiunile de echipare Reference, Style, FR şi Xcellence. Iluminarea ambientală în două nuanţe (roşu şi alb), cu LED-uri şi sistemul de climatizare cu reglaje pe două zone cu filtru Aircare sunt disponibile şi pentru Arona, iar în partea din faţă a maşinii, farurile triunghiulare, cu nuanţa lor atractivă şi capacitatea excelentă de iluminare au grijă ca Arona să poată fi recunoscută imediat. În spate, blocurilor optice dispun, de asemenea, de LED-uri şi sporesc impresia de lăţime, datorită lămpilor duble. Linia de dotare FR include suspensiile dual-mode şi funcţia Drive Profile cu 4 moduri: Normal, Sport, Eco şi Individual. Pentru a simplifica echiparea noului SEAT Arona, dotările opţionale sunt grupate pe pachete.
Utilizare multiplă, fără niciun compromis
Pe latura emoţională, Arona oferă incitarea pe care şoferii o căutau cândva la versiunile cu 3 uşi, alături de avantajele de spaţiu oferite de caroseriile maşinilor de familie şi de capacitatea mai mare, posibilă datorită cadrului mai înalt. Arona are, de asemenea, aspecte comune cu Ateca. Doar este fratele cel mai tânăr din gama SUV, până când va sosi cel mai mare membru al familiei, SUV-ul de talie mare, programat pentru 2018. Secţiunea frontală robustă are aceeaşi structură ca Ateca, cu un design tridimensional care este mai pronunţat, fără a fi agresiv. De asemenea, plăcuţa cu numărul de înmatriculare din spate permite un design mai robust al barei de protecţie şi ridică vizual maşina.
Alejandro Mesonero, Directorul de Design de la SEAT, spune: "Am dorit să-i conferim noului SEAT Arona aerul distinctiv de crossover, am dorit să creăm o maşină solidă pentru viaţa de zi cu zi, pentru jungla urbană. De aceea, dispune de protecții atât de puternice la nivelul barelor de protecție, al pasajelor roţilor şi al evazărilor pragurilor laterale, din cauciuc închis la culoare, precum şi de barele de pe plafon şi de protecțiile cu aspect de aluminiu din partea de jos a barelor de protecție." Toate acestea fac ca automobilul să arate mai robust şi mai înalt. Roţile, cu diametrul mai mare cu 665 mm, contribuie, de asemenea, la înălţarea maşinii.
Noul SEAT Arona este un automobil deosebit de expresiv. Plafonul aminteşte de cel al autovehiculelor de teren, chiar şi dacă nu am ţine cont de barele de plafon de care dispune. Modelul are multe aspecte în comun cu noul limbaj de design al modelelor recente SEAT. Dar nu există nicio îndoială că maşina are propria sa personalitate. Aceasta se vede clar şi la interior, care nu iese în evidenţă doar prin proporţiile orizontale care accentuează şi sporesc mărimea maşinii, conferind de asemenea senzaţia de spaţiu mai vast la interior, ci şi prin rafinamentul deosibit. O atenţie deosebită a fost de asemenea acordată detaliilor menite să sublinieze optimizările aduse noului SEAT Arona în ceea ce priveşte calitatea percepută.
Conceptul High Console conferă un caracter mai marcant consolei, ceea ce influențează pozitiv siguranţa şi ergonomia, având în vedere că fiecare element este astfel poziţionat încât şoferul să nu fie nevoit aproape deloc să-şi ia privirea de la drum când conduce. O atenţie specială a fost acordată şi scaunului şoferului şi toate instrumentele au fost orientate spre şofer. Totul este la îndemână, permițând efectuarea facilă a reglajelor şi sporind siguranţa. Scaunele sunt mai confortabile şi oferă senzaţia mai accentuată de protecţie, menţinând ocupanţii mai bine pe locurile lor. Materialele, nuanţele şi modelele de interior sunt special concepute pentru noul SEAT Arona, permițând numeroase posibilităţi de personalizare. De exemplu, consola poate fi astfel vopsită încât să se asorteze cu bordul.
Faptul că Arona poate fi personalizată în mare măsură este foarte important. Se observă o tendinţă tot mai accentuată în rândurile clienţilor cu privire la cererea de a-şi personaliza autovehiculele tot mai mult. În ceea ce priveşte culorile, Arona este împărţită în două secţiuni: partea inferioară a caroseriei, pe de o parte şi plafonul, plus montanţii A şi C, pe de altă parte. La gama culorilor exterioare a fost adăugată nuanţa Eclipse Orange. Plafonul poate fi gri, negru, portocaliu sau poate avea aceeaşi culoare cu cea a caroseriei. Există 68 de combinaţii de culori posibile. Pe montantul C se remarcă imediat X-ul gravat în metal, care accentuează designul de crossover al modelului. La fel ca fiecare model SEAT, şi Arona este un automobil dinamic, versatil, cu tehnologie avansată şi caracter sportiv, dar adaugă la toate acestea un interior mai spaţios şi o gamă mai variată de posibilităţi de utilizare.
Însoţitorul perfect
În zilele noastre, eficienţa şi fiabilitatea reprezintă punctele forte. Toate motoarele disponibile pentru noul SEAT Arona au injecție directă, turbo-compresor şi sistemul automat Start-Stop. Există diferite opţiuni pentru motoarele pe benzină, toate având blocul motor din aluminiu. Primul motor din gamă este TSI de 1,0 95 CP, echipat cu o transmisie manuală cu 5 trepte. Apoi avem acelaşi motor dar în versiunea cu 115 CP. Acesta poate fi echipat cu transmisia manuală cu 6 trepte sau cu transmisia automată DSG cu dublu ambreiaj şi 7 trepte. Al treilea motor este noul propulsor TSI cu 4 cilindri şi cu 150 CP. Acesta dispune de tehnologia de deconectare activă a cilindrilor, exclusiv pentru linia de echipare FR şi de o transmisie manuală cu 6 trepte. În gama motoarelor diesel, este încadrat motorul TDI eficient şi fiabil de 1,6 litri, disponibil cu 95 sau 115 CP. Versiunea de 95 CP poate fi echipată cu o transmisie manuală cu 5 trepte, iar cea de 115 CP cu o cutie de viteze cu 6 trepte. La mijlocul anului 2018, îşi va face apariția şi motorul 1,0 TSI de 90 CP, care funcţionează şi cu gaz natural comprimat (CNG). SEAT este primul producător care oferă un astfel de motor în clasa modelelor crossover compacte. De asemenea, pe anumite pieţe va fi oferit şi motorul 1,6 MPI de 110 CP, cu transmisie manuală sau automată.
Vânzările mărcii SEAT cresc continuu. Între ianuarie şi mai, SEAT a livrat 201.300 de autovehicule la nivel mondial, ceea ce reprezintă o creştere de 13,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016. Creşterile în vânzări au mărit şi cifra de afaceri a mărcii SEAT cu 20,2%, pentru primul sfert de an. Aceasta a atins cifra record de 2.487 miliarde de euro. Anul trecut, compania a repurtat cele mai mari profituri operaţionale din întreaga sa istorie. În primele trei luni ale anului 2017, profitul operaţional al mărcii SEAT a atins 56 de milioane de euro, adică a crescut cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.