› Premieră pentru ŠKODA: faruri divizate, cu luminile de zi în partea superioară
› Grila distinctivă a radiatorului şi garda la sol mărită sunt trăsături specifice modelelor SUV
Mladá Boleslav, 30 ianuarie 2019 – ŠKODA oferă prime indicii cu privire la designul noii ŠKODA KAMIQ, dezvăluind două schiţe de design. SUV-ul urban marcat de forţă şi robusteţe duce mai departe limbajul de design, cu care marca cehească înregistrează deja succese remarcabile. Noul model adăugă câteva aspecte noi spectaculoase, inclusiv farurile divizate, cu luminile de zi în partea superioară. Acest detaliu de design este o noutate la ŠKODA.
În partea din faţă, aspectul încrezător şi plin de forţă al noului SUV urban ŠKODA KAMIQ este caracterizat de grila lată a radiatorului, cu lamele duble, o caracteristică specifică tuturor modelelor SUV ale mărcii ŠKODA. Totodată, grila continuă liniile sculpturale distinctive ale capotei motorului. Linia tornado marcantă alungeşte vizual automobilul şi este în armonie deplină cu linia dinamică a plafonului. Spoilerul argintiu robust din faţă subliniază designul off-road al modelului. În faţă atrage în mod deosebit atenţia noul design al farurilor LED, compuse din câte două unităţi optice, cu luminile de zi poziţionate în partea superioară, ceea ce este o noutate pentru marca ŠKODA. De asemenea, KAMIQ este prima ŠKODA cu lumini de semnalizare dinamice în faţă şi în spate. Lentilele farurilor au efecte similare cristalului şi, alături de LED-uri, accentuează alura premium a maşinii.
Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA explică: „Pentru noul nostru SUV urban, KAMIQ, am implementat o configuraţie complet nouă pentru faruri. Farurile compuse din două unităţi, cu luminile de zi în partea superioară, sunt un element de design inedit la ŠKODA. Aceste faruri conferă noului KAMIQ o alură unică şi reprezintă o nouă interpretare a limbajului de design al SUV-urilor noastre, cu care am repurtat deja succese notabile.”
Capota înaltă şi musculoasă a motorului este o componentă importantă a designului profilului. Garda la sol deosebit de înaltă, roţile mari şi difuzorul subliniază alura marcată de forţă a noii ŠKODA KAMIQ. Proporţiile echilibrate, suprafeţele clar definite şi designul modern, dar totuşi atemporal, accentuează ţinuta dinamică, sportivă, a modelului. Partea din spate marcantă, cu linii clar definite, include o reinterpretare a designului clasic pentru marca ŠKODA, al formei literei C, folosite pentru locurile optice din spate ale tuturor modelelor ŠKODA. Totodată, şi aici se remarcă, la fel ca şi la faruri, forme cristaline, amintind de sticla de cristal de Boemia. ŠKODA KODIAQ este primul SUV din Europa care poartă înscrisul ŠKODA pe mijlocul hayonului, în locul în care celelalte modele au aplicată emblema ŠKODA.
Premiera mondială a noului model ŠKODA KAMIQ va avea loc la Salonul Auto de la Geneva (5-17 martie 2019).