Vineri 12 mai, la Vivo Constanța (fostul Maritimo), echipa de fotbal Suporter Spirit Club Farul Constanța ne-a vizitat noul showroom.
Pe lângă antrenorul principal Ion Barbu, președintele Consiliului Director al SSC Farul, Georges Muzaca, și câțiva membri cotizanți ai clubului, au fost prezenți jucătorii Vl. Neagu, Nițescu, Răvoiu, Țăranu, Bumbac, Suciu, E. Abibula, Pavlicu și Telișcă. După ce au vizitat showroom-ul și au admirat mașinile, reprezentanții SSC Farul au împărțit celor prezenți în mall autografe și invitații la meciul de sâmbătă cu CS Eforie, programat pe terenul ITC, de la ora 15.00.
„Este o acțiune de promovare a echipei noastre și am răspuns cu drag invitației adresate de Exclusiv Auto, sponsorul nostru principal. Încercăm să promovăm atât produsele lor, cât și imaginea noastră, ca și club de fotbal. Ambele părți au de câștigat din această acțiune”, a spus portarul Vlăduț Neagu.
„Ne propunem ca în următoarele săptămâni să fim cât mai aproape de cei care au venit alături de proiectul nostru. Vom merge cu echipa și cu antrenorii la sediul partenerilor noștri, pentru acțiuni de imagine. Ne dorim ca până la barajul de promovare în Liga a 3-a să atragem și mai mulți sponsori care să vină lângă SSC Farul Constanța. De acum, în fiecare vineri seară vom pleca prin Vivo, din showroomul Exclusiv Auto, în acțiuni de promovare a meciurilor pe care urmează să le jucăm sâmbătă”, a declarat Radu Lefca, director de marketing al clubului.
Suntem sponsorul principal al SSC Farul. Am încheiat un parteneriat anul trecut și dorim să sprijinim în continuare fotbalul constănțean.