Volvo Cars, producătorul de mașini premium, inventează un nou mod de acces odată cu lansarea noului Volvo XC40 și a serviciului disponibil pe bază de abonament ”Care by Volvo”.
Acesta va face deținerea unei mașini la fel de transparentă, ușoară și lipsită de griji ca folosirea unui telefon: o taxă fixă, națională, la pachet cu obținerea unei mașini noi la fiecare 24 de luni.
După comanda online, clienții Care by Volvo vor putea să conducă un nou Volvo fără să se gândească la costurile suplimentare clasice, cum ar fi plăți în avans, asigurări, impozite, taxe pentru servicii și diferențe legate de vechimea clientului sau de aria geografică.
Mai mult, în funcție de disponibilitatea regională, Care by Volvo va oferi o gamă de servicii de tip concierge, cum ar fi alimentarea, curățenia, serviciu de pick-up și livrare e-commerce în mașină.
Șoferii XC40 vor fi primii clienți Volvo care vor putea să împartă mașina cu prietenii și familia datorită noii tehnologii cu cheie digitală. Această funcționalitate este standard pentru clienții Care by Volvo.
”Cu Care by Volvo, am introdus un nou mod de acces pentru viața modernă. Într-o vreme în care consumatorii sunt obișnuiți cu taxe fixe pentru diverse servicii, procesele tradiționale de cumpărare și deținere a unei mașini pot fi percepute ca fiind complicate. Care by Volvo va schimba acest lucru”, a declarat Håkan Samuelsson, Președinte și CEO.
Noul XC40, lansat în această săptămână în Milano, va fi primul model pentru care serviciul Care by Volvo este disponibil. Și alte modele Volvo vor fi incluse de-a lungul timpului în programul de servicii digitale de concierge.
Care by Volvo este un concept care se va dezvolta și extinde cu timpul. Focusul central este crearea unui acces facil șoferilor către senzația de libertate pe care mașina a fost concepută să o ofere.
”Serviciul Care by Volvo are ca scop livrarea unei experiențe transparente consumatorilor noștri de mașini premium. Cu o taxă lunară fixă, Volvo Cars oferă o alternativă serviciilor tradiționale de achiziție și leasing, prin soluții orientate către nevoile clientului. Timpul este un lux pentru clienții noștri și cu acest serviciu suntem capabili să le oferim mai mult timp liber în viața de zi cu zi. Serviciul face mai ușoară viața clienților noștri”, a spus Thomas Andersson, Vice-Președinte Care by Volvo la Volvo Cars.
La începutul lunii, Volvo a anunțat achiziția platformei tehnologice și a staffului cheie al Luxe, o companie din SUA de servicii de tip concierge. Achiziția este un alt exemplu al dezvoltării continue în aria experiențelor digitale ale consumatorilor.
Care by Volvo este valabil inițial pentru noile Volvo XC40 în următoarele piețe: Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Spania, Italia, Norvegia, Polonia și Statele Unite. Alte piețe vor fi incluse în etapele viitoare.